Mi-am facut un obicei ca la editia de anul asta B’Estfestului sa ratez toate formatiile romanesti si nu intentionat. Pur si simplu nu le-am nimerit.

Seara mea de sambata la B’Estfest a inceput cu The Ting Tings , o trupa britanica (ca mai toate din festival) formata din Katie White – blonda energica care a rupt scena in picioare si cumintelul Jules de Martino care se multumeste sa faca backing vocals si bata cu hotarare tobele din dotare.

Probabil ii stiti dupa melodia aceea enervanta si molipsitoare, "That’s Not My Name", care i-a adus in fruntea topurilor anul trecut. Nu am scapat de ea nici la B’Estfest, duo-ul The Ting Tings (promoveaza un indie pop cu influente punk) interpretand toate piesele de pe albumul lor de debut: "We Walk", "Great DJ", "Fruit Machine", "Keep Your Head", "Be the One" si alte cateva.

Prestatia celor doi a reusit sa contamineze publicul cu o stare de bine, de vara, dar, poate ca stilul lor care it’s really not my t(h)ing, nu m-a lasat sa ma bucur prea mult de recital. Katie White are voce buna si a demonstrat sambata ca poate incinge scena (parca pareau neobisnuiti cu o scena atat de mare), dar cam atat la capitolul impresie.

Dupa Ting Tings, la “felia” celor de la The Charlatans , publicul roman a demonstrat inca o data ca este mare vanator de vedete si cu o cultura a micului si a berii bine intiparite genetic, caci altfel nu-mi pot explica apatia si absenta de la concertul trupei britanice de rock alternativ .

Romanii nu preau au auzit de The Charlatans, desi acestia au in spate aproape 20 de ani de muzica, cateva albume si au deschis concertul Rolling Stones de la Bucuresti din 2007. Au preferat in schimb sa se inghesuie in fata scenei goale unde, de abia peste o ora, urma sa concerteze Santana, marele nume al serii de sambata.

N-as putea spune ca vocalul Tim Burgess si-a dat prea tare silinta sa-i scoata pe romani din letargie, dar cand vezi ca in fata scenei ai 30 de persoane , iar in dreptul unei scene goale sunt cateva mii, parca nici nu-ti vine sa te mai zbati. Tot ce iti ramane de facut e sa-ti canti sictirit setlistul ("You Cross My Path", "Bad Days", 'Telling Stories", "Blackened Blue Eyes", "Oh, Vanity", "The Only One I Know", "The Misbegotten", "One To Another", "North County Boy", "This Is The End", "Sproston Green") pentru care ai fost platit si sa te cari cat mai repede de pe scena. Asta au facut si The Charlatans pentru ca, desi aveau cu ce, n-au avut cu cine.

Viva Santana

Fara indoiala una dintre cele mai asteptate recitaluri a fost cel al legendarului Carlos Santana, chitaristul care a avut sansa sa cante in urma cu exact 40 de ani la Woodstock.

Asa cum promisese inainte de venirea la Bucuresti, Santana a cantat pret de peste 2 ore, aducand pe scena B’Estfest-ului un strop de exotism din Mexicul natal, jazz-funk antrenant si o mica doza de nebunie rock.

Spectatorii mai tineri au vibrat pe recentele si comercialele piese pop-rock “Maria Maria” si “Corason Espinado”, in vreme ce veteranii au savurat fiecare nota din compozitiile sale din tinerete (“Oye Como Va”, “Black Magic Woman”, “Samba Pa Ti”). Inca ramane pentru mine un mare mister cum a reusit un batranel de 61 de ani sa aduca in transa peste 20.000 de mii de spectatori pe o muzica pe care nu o auzi de foarte multe ori la radio.

Sursa foto: Alex Barbulescu